Sinaia, Orasul Elitelor Despre Carte


150 de ani de istorie văzuţi prin ochii unui arhitect

“Sinaia – Oraşul elitelor”, o carte-ambasador al valorilor naţionale

Sinaia, oraşul cu cele mai multe monumente de arhitectură pe cap de locuitor din România, va avea începând din luna septembrie a acestui an un “ambasador”! Unul îndrăgostit în mod iremediabil de acest oraş! Scrisă cu sufletul, cartea “Sinaia – Oraşul elitelor” spune povestea extraordinară a devenirii oraşului căruia avea să îi fie atribuit rolul de capitală de vară a României, una dintre destinaţiile favorite ale protipendadei, aflat pe ruta Orient Express-ului, loc de întâlnire a familiilor regale europene şi gazdă a multor premiere de anvergură continentală. Arhitectul Dan Nicolae Manea, autorul cărţii, îşi poartă cu dezinvoltură cititorii, într-o manieră relaxată, în incursiuni spaţio-temporale care le vor schimba acestora iremediabil imaginea despre Sinaia, România, tradiţie, cultură, şi despre personalităţile ce au marcat evoluţia acestora.

Cartea surprinde prin perspectiva inedită pe care o oferă viziunea unui arhitect asupra urbei sale. Autorul scoate la lumină momente memorabile din istoria ultimilor 150 de ani, impresionând prin cumulul de informaţii şi fotografii publicate, multe dintre ele prezentate în premieră, prin pasiunea şi generozitatea cu care împărtăşeşte cititorului valorile perene care au plasat Sinaia pe harta celor mai importante oraşe ale Europei. Mai mult

Despre Autor Despre Carte, Presa

Despre Autor

MOTTO

“Nimeni nu a intrat la Institutul de Arhitectură “Ion Mincu” doar pentru că nu a fost admis în altă parte”. – Arhitect Cezar Lăzărescu

 

Absolvent al Institutului de Arhitectură ”Ion Mincu” şi al Şcolii populare de artă din Bucureşti, secţia DESIGN, arhitectul Dan-Nicolae Manea este unul dintre cei mai cunoscuţi şi preţuiţi arhitecţi de pe Valea Prahovei.

De numele său se leagă o serie de iniţiative de educare şi salvgardare privind monumentele de arhitectură printre care amintim: campania “Daţi un ban pentru Caraiman”, pentru restaurarea Monumentului Eroilor de pe Caraiman, programul intitulat ”restituiri” privind restaurarea unor piese de mobilier urban din perioada Carol I (băncile din piatră din Sinaia, Buşteni şi Azuga, fântana de lângă Mănăstirea Sinaia, crucea din piatră de pe Molomot), restaurarea capelei Ion Florescu şi amenajarea parcului Alina Ştirbei. Mai mult

Impresiile cititorilor Despre Carte

Am terminat cu bine cartea Sinaia – Orașul Elitelor. Am citit-o pe nerăsuflate, într-un tren care m-a plimbat din Bratislava până în Praga. Vreau să vă felicit încă o dată pentru reușită. Designul e foarte atractiv, iar textul e foarte bine scris. Sper ca din ce în ce mai multă lume să aprecieze Sinaia și să o caute la pas.

Andrei Țigănaș – Autor, Speaker, Trainer & Coach la andreitiganas.ro.