Povestea vie a celei mai vechi vile din Sinaia Blog

Câteodată, o singură clădire poartă în ea istoria unei întregi localităţi. Sinaia este o astfel de aşezare, iar cea mai veche vilă pe care o puteţi admira în Sinaia, elegantul Palat Florescu-Ştirbei, este locul în care istoria e invitată să ne spună poveştile copilăriei ei. Astăzi, acesta găzduieşte Muzeul oraşului Sinaia, pe care îl puteţi vizita sau în care puteţi alege chiar să locuiţi, închiriind una dintre camerele special pregătite pentru amatorii de emoţie estetică.

La 18 decembrie 1870, Eforia Spitalelor Civile, administrator al moşiei Furnica, prin eforii fondatori Dimitrie Ghica, Grigore Cantacuzino şi Carol Davila, dă un anunţ public prin care incită doritorii să-şi procure loturi de teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi pentru construirea de „case pentru sănătate” în zona centrului de azi al Sinaiei. Într-o însemnare din 1875, Regele Carol I arăta că „vilele Preşedintelui Eforiei, prinţul Dimitrie Ghica şi ministrului de Război, generalul Ion Florescu, vor fi pe vale, cele dintâi gata”. Pe locul unde odinioară se afla vila primului Efor, arsă într-un incendiu, s-a ridicat actualul Casino. Însă cea de-a doua „casă pentru sănătate” construită în Sinaia se păstrează şi astăzi, spre deliciul iubitorilor de frumos, istorie şi arhitectură.

Domeniul Ştirbei, denumit aşa după căsătoria generalului Ion Florescu, ministrul de război, cu Alina Ştirbei, cuprindea un amplu teren care se întindea cu generozitate din bulevardul central până sus, la liziera pădurii în str. Ionel Brătianu. Corpurile de clădire amplasate central împărţeau terenul într-un parc de primire amenajat spre bulevard, cu terenuri de sport şi alei şerpuind printre ronduri de flori în jurul micului lac de agrement din mijloc şi o curte mai sălbatică situată în spate, străbătură de o alee cu trepte din piatră care ducea spre capelă şi spre strada din marginea pădurii. În afară de Palatul Ştirbei, un castel-miniatură de factură romantică, făcut din piatră, orientat cu terasa principală şi scările sale monumentale de acces spre propriul său parc şi spre oraş, domeniul mai cuprinde o locuinţă pentru personal şi o capelă romano-catolică, toate alcătuind un ansamblu arhitectural unitar, valoros, specific acelei epoci. Încă ne mai uimesc măiestria cu care este prelucrată piatra, îmbinarea ei cu elementele din fier turnat sau forjat ale balcoanelor, dantelăria din lemn de la acoperişul terasei sau scările principale, ce erau flancate cândva cu vase masive de bronz şi de câteva statui, copii ale unor lucrări de Rodin, comandate şi aduse de la Paris. Impresionantă era şi imaginea capelei proiectate în stil neoclasic de André Lecompte du Noüy, construită înainte de 1878, an în care s-a semnat contractul pentru pictarea ei, încheiat între Alina Ştirbei, devenită Florescu, şi pictorul Gheorghe Tătărăscu.

Vizitaţi Sinaia. Pe Bulevardul Carol I, la nr 28, vă veţi da întâlnire cu istoria unui întreg oraş.

Casinoul Sinaia, rafinatul amfitrion centenar Blog

Actualul Casino din Sinaia s-a ridicat la iniţiativa lui Carol I, pe locul Vilei Ghica – prima casă de sănătate construită în Sinaia de către prinţul Dimitrie Ghica, care a ars în incendiul din 1911 – după proiectul arhitectului Petre Antonescu. La această investiţie au participat, alături de Eforia Spitalelor Civile, nababul Cantacuzino şi Nicolae Lahovary. Primul acţionar a fost baronul Macay, cel care deţinea cotă-parte şi din casinoul de la Monte-Carlo, din arhitectura căruia regăsim preluate unele elemente şi la Casinoul Sinaia. În afară de sălile de joc, ambele cuprind şi câte o sală de spectacole. La inaugurarea Casinoului, doi ani mai târziu, în 1913, s-a organizat o serbare grandioasă, cu focuri de artificii, la care a asistat familia regală împreună cu Nicolae Titulescu, pe atunci primul-ministru al ţării. În sala mare cu 400 de locuri, renumită pentru acustica şi arhitectura sa, Alexandru Davilla a prezentat un spectacol de gală, după care a concertat însuşi George Enescu pe celebrul pian care mai există şi astăzi.

Casinoul, devenit în scurt timp atracţia principală a oraşului, organiza serbări şi reprezentaţii, beneficiind, în acelaşi timp, de curse speciale de trenuri pe ruta Bucureşti-Sinaia, care aduceau aici „slujitorii viciului” veniţi din ţară şi străinătate. „Trenul albastru” era un automotor cu două vagoane, care sosea zilnic la ora 4.00 după-amiaza, când se deschideau sălile de joc ale Casinoului şi pleca spre Bucureşti seara, la ora 10.30, când se închidea ruleta.

Week-end-urile atrăgeau irezistibil la Casino protipendada, pentru jocurile de ruletă, de cărţi (baccara, braziliană) de rummy, şah, table sau ţintar. „Pe vremea aceea, în cazinouri domnea o anumită atmosferă, o anumită eleganţă, un anumit fel de a fi care azi au dispărut odată cu «La belle époque». Pe vremea aceea nu puteai intra în sala de joc decât în haine de seară şi trebuia să ai un comportament conform normelor victoriene”, ne spune Constantin Bălăceanu-Stolnici în cartea sa “Amintiri. Vacanţele de altădată “. La ora 16.00, când se deschideau sălile, în fiecare zi de joc, cel puţin 800 de persoane jucau la cele 13 mese de ruletă din Sala mare a oglinzilor, în Sala ovală la „chemin-de-fer” sau în Sala mică, „La salle privée”, unde, la cele două mese, miza era de cinci ori mai mare decât în rest. „Odată intraţi în Casino, jucătorii, seduşi de atmosfera decadentă, pierdeau sume importante de bani, apoi iscăleau poliţe ce valorau o avere sau angajau împrumuturi la dobânzi uriaşe. Femeile îşi jucau bijuteriile, iar bărbaţii ceasurile cu lanţ de aur”, îşi aminteşte Constantin Bălăceanu-Stolnici. Cu toate acestea, cazinourile sunt permise, sunt chiar încurajate, deoarece îndeplinesc o funcţie socială şi pentru că sunt rentabile. De exemplu, din încasările Casinoului Sinaia, care în anii ’30 atinseseră apogeul, îşi luau cotă-parte Eforia, proprietara localului, care le dirija spre spitalele proprii, şi Primăria, care le folosea pentru buna întreţinere şi înfrumuseţare a oraşului. De pildă, în 1934, pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la Gimnaziul din Sinaia (clădire donată de Aristia Zossima, în amintirea soţului, arhitectul George Mandrea, şi a fiului său mort pe câmpul de luptă în Războiul pentru întregirea neamului), Direcţia Casinoului instituie o suprataxă de doi lei la biletele de intrare la Casino şi, în acelaşi scop, Banca Centrală Sinaia tipăreşte 54.000 de „bilete cărămizi” a câte cinci lei bucata, sumele adunate urmând să fie vărsate în contul Comitetului Şcolar al Gimnaziului.

Astăzi, Casinoul din Sinaia rămâne una dintre clădirile emblematice ale oraşului, impresionantă prin arhitectura sa, pusă în valoare de un amplu proces de renovare, loc de întâlnire şi amfitrion rafinat pentru elitele culturale şi economice din ţară şi străinătate.

Oraşul mărţişor. Case cu nume de flori Blog

Imaginaţi-vă un oraş în care casele nu au numere poştale. De cum cobori în gară îi spui birjarului ori şoferului să te ducă la adrese ce poartă chiar numele iluştrilor lor proprietari: Casa Iorga, Casa Enescu, Vila Simu, Casa Ghica, Vila Costinescu sau Sturdza, Litman, Angelescu, Kogălniceanu, Oteteleşanu, Slătineanu sau la Palatul Ştirbei. De ce să îţi denumeşti casa cu propriul nume? Pentru că nu ai nimic de ascuns. Pentru că statutul de personalitate te obligă la sinceritate şi bun-simţ. Din mândria că ai putut realiza aşa ceva, ori pentru că îţi place, pentru că are personalitate şi te reprezintă.

Imaginaţi-vă un oraş în care curţile caselor nu au garduri sau atunci când ele se impun sunt simbolice şi transparente. Un oraş grădină în care nobilele vile poartă nume de flori sau de femei: Luminiţa, Tanţi, Boema, Floricica, Carola, Alina, Doina, Bujorul, Zambila, Camelia, Floricica, Crinul, Brânduşa, Liliacul. Unde, cu braţele pline de flori viu colorate, risipite prin curţi sau atârnând de la balcoane, îmbujorate pe la ferestre cu muşcate şi trandafiri, vechile vile te pândesc sfioase după fiecare colţ de stradă. Dar de ce ţi-ai boteza casa cu nume de floare ori de femeie? Răspunsul este simplu: din dragoste!

Domnul academician Constantin Bălăceanu Stolnici ne descrie un astfel de oraş: „Cine a cunoscut Sinaia interbelică nu-şi poate închipui aspectul ei de atunci… Era o localitate climaterică de munte, de tip european, ca cele din Alpi, în care… se înşirau numai vile cochete, în general cu un singur etaj, cu mici grădini, toate umbrite de brazi şi îngrădite cu garduri de piatră şi fier forjat… multe având şi straturi de flori îngrijite. Cele mai multe aveau acoperişuri ascuţite şi erau de zid şi cu structuri de lemn aparent, ca cele din Tirol … Altele erau inspirate de arhitectura franceză din perioada «La belle epoque» şi unele erau diferite adaptări a ceea ce a fost numit stilul românesc. Toate erau acoperite cu tablă sau ţiglă roşie şi aveau un caracter urban, exprimând un nivel economic superior şi un rafinament cultural deosebit, din care lipsea kitsch-ul…”.

Timpul s-a scurs, vremurile s-au tot schimbat, iar vilele Sinaiei şi-au pierdut încet identitatea şi au primit în loc de vechile lor nume, numere.

Putem şi e bine oare să reinventăm Sinaia începutului de secol XX? Indiferent de răspuns, acum, la început de primăvară, faceţi-vă un cadou. Veniţi la Sinaia şi căutaţi pe străzile ei întortocheate, casele cu nume de flori sau femei. Harta ataşată acestei cărţi vă va fi ghid loial în oraşul cu case mărţişor.

Toate familiile regale europene au vizitat Peleşul Blog

Semicentenarul Castelului Peleş din 25 septembrie 1933 este considerat până astăzi cea mai importantă sărbătoare care a avut loc în Sinaia. Anii de glorie ai României şi ai Regilor Carol I şi Ferdinand au adus ţării reîntregite respectul cuvenit şi bune relaţii cu marile puteri europene. Dovadă stau vizitele împărătesei Elisabeta, vizita împăratului Franz Joseph, a familiei imperiale a Rusiei, a prinţului Eduard al Angliei (veniţi în Sinaia la semicentenarul Castelului Peleş), a tuturor regilor ţărilor nordice, fără să mai amintim de toate familiile regale din Balcani. Era de bonton să vii la Sinaia, care ajunsese un oraş cochet, dichisit, o staţiune balneară cosmopolită, populată de lume bună, un loc liniştit destinat elitelor societăţii vremii, unde te puteai întâlni pe stradă cu Nicolae Iorga, cu George Enescu, cu Ion Luca Caragiale sau cu însuşi Regele ţării.

Peleşul este în topul celor mai frumoase 10 castele din lume Blog

CASTELUL PELEŞ nu se poate povesti, fiindcă este el însuşi o poveste. Situat pe bună dreptate în ,,Topul celor mai frumoase 10 castele din lume”, cu peste 400.000 de vizitatori, anual, Castelul Peleş din Sinaia este considerat de departe cel mai important şi atractiv obiectiv turistic de pe valea superioară a Prahovei.
Nu este o clădire masivă menită să te strivească prin copleşitoarele ei dimensiuni, ci reşedinta unui rege-om. Este considerată de fapt, prima reşedinţă regală din Europa, concepută ca o locuinţă, ce păstrează nota umană.