Sinaia la pas în 60 de minute

Veniţi să vizitaţi Sinaia! Într-o plimbare lejeră, la pas, prin 350 de ani de istorie. Începând de sâmbătă, 22 iulie, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 10:30, sunteţi invitaţi să străbateţi, timp de oră, o oră şi jumătate, câte unul dintre cele trei trasee pe care vi le propune arhitectul Dan Manea, autorul cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor”.

Punctul de plecare al călătoriei prin istoria şi locurile acestui oraş–muzeu va fi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Sinaia, amplasat pe Bulevardul Carol I, în piaţeta de la intrarea în Parcul Dimitrie Ghica. Poveştile oraşului vă vor fi spuse de către arhitectul Dan Manea, alături de care aveţi ocazia să vedeţi cel mai vechi hotel din Sinaia, aleile şi fântânile oraşului, Casinoul, prispa pe care stătea odinioară Nicolae Iorga, poteca Dracului, mănăstirea, parcul guvernantelor etc. Veţi cunoaşte prin intermediul unui arhitect îndrăgostit de oraşul său istoriile unor case – monument de arhitectură şi a oamenilor care le-au construit ori le-au locuit. Şi de ce sunt ele atât de importante pentru noi, românii.
Tururile nu presupun obligaţii financiare din partea participanţilor, însă sunt încurajate donaţiile.

Dacă veţi dori să ştiţi mai multe despe fabuloasa moştenire istorică şi de arhitectură găzduită de oraşul Sinaia, vă invităm să citiţi cartea “Sinaia, Oraşul Elitelor” şi apoi să faceţi plimbări la pas pe toate cele patru trasee, de câte o zi, pe care autorul acesteia vi le propune în harta ataşată cărţii. Sau, puteţi opta să utilizaţi varianta online a hărţii, de pe site-ul www.sinaiaorasulelitelor.ro. Versiunea electronică a traseelor s-a îmbogăţit, astfel încât în prezent harta conţine 133 de obiective propuse spre vizitare dimpreună cu poveştile lor. Obiectivele sunt localizate prin GPS, cu ajutorul soluţiei de hărţi digitale oferită de GPSMAPS, liderul hărţilor digitale vectorizate GPS din România. Harta este optimizată inclusiv pentru dispozitivele mobile şi reprezintă o premieră pentru piaţa românească de carte.

O parte din veniturile obţinute din acest proiect cultural sunt direcţionate către asociaţia “Clubul Rotary Valea Prahovei”, pentru susţinerea proiectului “Belvederile din Bucegi”. Cu ajutorul acestor sume şi a contribuţiei comunităţii locale va fi readus în actualitate traseul regal Sinaia-Poiana Stânii Regale, ce include punctele tradiţionale de belvedere de la Stânca Sf. Ana, Stânca cu clopoţei, Stânca Franz-Josef şi Poiana Stânii însăşi, care vor fi marcate şi amenajate ca locuri de odihnă şi informare.

Vizitaţi 350 de ani de istorie şi arhitectură! Apoi citiţi despre ei! Sau invers.

2 thoughts on “Sinaia la pas în 60 de minute

  1. Buna ziua domnule arhitect Dan Manea-Sinaia.
    Va multumesc, in numele grupului de arhitecti, din Bucuresti si judetele Arges, Dolj si Teleorman, cu care v-ati intalnit in data de 19 august, si plimbat romantic prin Sinana, perla a statiunilor de refacere a oricarui om, motiv ce ne-a determinat, Senatul U.A.R., sa ne gandim la colegii nostri ce, la un anumit moment dat, sa poata poposi in aceasta oaza de refacere si buna tinere a unei lectii de istorie si, pentru noi arhitectii, o istorie a arhitecturii unei perioade ce a permis o explozie de realizari arhitectonice, de patrimoniu national construit, ce a marcat valoarea si prestanta orasului, dar si sarcina extrema a actualilor membri ai intregii noastre societati de a avea grija de pastrarea lor in autentic si nu acceptand, tacit, mutilarea sub orice forma a penibilului.
    Plimbarea, lectia de cunoastere a arhitecturii locale, atat de frumoasa, romantica, repet, a fost un moment deosebit pe care l-ati oferit cu caldura colegiala, aceea a omului care sfinteste locul si vrea ca sa puna umarul la pastrarea lui, asa, plin de farmecul realizat de inaintasii nostri. Sincerele noastre felicitari. Consideram ca aceasta actiune a noastra sa fie urmata si de altele asemenea, poate chiar si saptamanal, ritmic, ca d.stra sa aveti prilejul de a va repeta oferirea cunostintelor si celor care vor urma.
    Va multumesc si pentru mesajul trimis pe liniile de socializare fiind receptat de foarte multi.
    Astazi, Pavel Popescu

    • Vă mulţumesc frumos pentru comentariu şi pentru gestul dumneavoastră de a prelua această informaţie în publicaţia Uniunii Arhitecţilor din România – Filiala Euroregională Sud-Vest Oltenia!
      Sunt onorat de cuvintele dumneavoastră frumoase şi mă bucur să vă fi însoţit în acest periplu care este totodată şi un arc peste timp.
      Plăcerea a fost de partea mea, vă asigur.

Lasă un răspuns