Povestea vie a celei mai vechi vile din Sinaia Blog

Câteodată, o singură clădire poartă în ea istoria unei întregi localităţi. Sinaia este o astfel de aşezare, iar cea mai veche vilă pe care o puteţi admira în Sinaia, elegantul Palat Florescu-Ştirbei, este locul în care istoria e invitată să ne spună poveştile copilăriei ei. Astăzi, acesta găzduieşte Muzeul oraşului Sinaia, pe care îl puteţi vizita sau în care puteţi alege chiar să locuiţi, închiriind una dintre camerele special pregătite pentru amatorii de emoţie estetică.

La 18 decembrie 1870, Eforia Spitalelor Civile, administrator al moşiei Furnica, prin eforii fondatori Dimitrie Ghica, Grigore Cantacuzino şi Carol Davila, dă un anunţ public prin care incită doritorii să-şi procure loturi de teren în suprafaţă de 2.500 metri pătraţi pentru construirea de „case pentru sănătate” în zona centrului de azi al Sinaiei. Într-o însemnare din 1875, Regele Carol I arăta că „vilele Preşedintelui Eforiei, prinţul Dimitrie Ghica şi ministrului de Război, generalul Ion Florescu, vor fi pe vale, cele dintâi gata”. Pe locul unde odinioară se afla vila primului Efor, arsă într-un incendiu, s-a ridicat actualul Casino. Însă cea de-a doua „casă pentru sănătate” construită în Sinaia se păstrează şi astăzi, spre deliciul iubitorilor de frumos, istorie şi arhitectură.

Domeniul Ştirbei, denumit aşa după căsătoria generalului Ion Florescu, ministrul de război, cu Alina Ştirbei, cuprindea un amplu teren care se întindea cu generozitate din bulevardul central până sus, la liziera pădurii în str. Ionel Brătianu. Corpurile de clădire amplasate central împărţeau terenul într-un parc de primire amenajat spre bulevard, cu terenuri de sport şi alei şerpuind printre ronduri de flori în jurul micului lac de agrement din mijloc şi o curte mai sălbatică situată în spate, străbătură de o alee cu trepte din piatră care ducea spre capelă şi spre strada din marginea pădurii. În afară de Palatul Ştirbei, un castel-miniatură de factură romantică, făcut din piatră, orientat cu terasa principală şi scările sale monumentale de acces spre propriul său parc şi spre oraş, domeniul mai cuprinde o locuinţă pentru personal şi o capelă romano-catolică, toate alcătuind un ansamblu arhitectural unitar, valoros, specific acelei epoci. Încă ne mai uimesc măiestria cu care este prelucrată piatra, îmbinarea ei cu elementele din fier turnat sau forjat ale balcoanelor, dantelăria din lemn de la acoperişul terasei sau scările principale, ce erau flancate cândva cu vase masive de bronz şi de câteva statui, copii ale unor lucrări de Rodin, comandate şi aduse de la Paris. Impresionantă era şi imaginea capelei proiectate în stil neoclasic de André Lecompte du Noüy, construită înainte de 1878, an în care s-a semnat contractul pentru pictarea ei, încheiat între Alina Ştirbei, devenită Florescu, şi pictorul Gheorghe Tătărăscu.

Vizitaţi Sinaia. Pe Bulevardul Carol I, la nr 28, vă veţi da întâlnire cu istoria unui întreg oraş.

Oraşul mărţişor. Case cu nume de flori Blog

Imaginaţi-vă un oraş în care casele nu au numere poştale. De cum cobori în gară îi spui birjarului ori şoferului să te ducă la adrese ce poartă chiar numele iluştrilor lor proprietari: Casa Iorga, Casa Enescu, Vila Simu, Casa Ghica, Vila Costinescu sau Sturdza, Litman, Angelescu, Kogălniceanu, Oteteleşanu, Slătineanu sau la Palatul Ştirbei. De ce să îţi denumeşti casa cu propriul nume? Pentru că nu ai nimic de ascuns. Pentru că statutul de personalitate te obligă la sinceritate şi bun-simţ. Din mândria că ai putut realiza aşa ceva, ori pentru că îţi place, pentru că are personalitate şi te reprezintă.

Imaginaţi-vă un oraş în care curţile caselor nu au garduri sau atunci când ele se impun sunt simbolice şi transparente. Un oraş grădină în care nobilele vile poartă nume de flori sau de femei: Luminiţa, Tanţi, Boema, Floricica, Carola, Alina, Doina, Bujorul, Zambila, Camelia, Floricica, Crinul, Brânduşa, Liliacul. Unde, cu braţele pline de flori viu colorate, risipite prin curţi sau atârnând de la balcoane, îmbujorate pe la ferestre cu muşcate şi trandafiri, vechile vile te pândesc sfioase după fiecare colţ de stradă. Dar de ce ţi-ai boteza casa cu nume de floare ori de femeie? Răspunsul este simplu: din dragoste!

Domnul academician Constantin Bălăceanu Stolnici ne descrie un astfel de oraş: „Cine a cunoscut Sinaia interbelică nu-şi poate închipui aspectul ei de atunci… Era o localitate climaterică de munte, de tip european, ca cele din Alpi, în care… se înşirau numai vile cochete, în general cu un singur etaj, cu mici grădini, toate umbrite de brazi şi îngrădite cu garduri de piatră şi fier forjat… multe având şi straturi de flori îngrijite. Cele mai multe aveau acoperişuri ascuţite şi erau de zid şi cu structuri de lemn aparent, ca cele din Tirol … Altele erau inspirate de arhitectura franceză din perioada «La belle epoque» şi unele erau diferite adaptări a ceea ce a fost numit stilul românesc. Toate erau acoperite cu tablă sau ţiglă roşie şi aveau un caracter urban, exprimând un nivel economic superior şi un rafinament cultural deosebit, din care lipsea kitsch-ul…”.

Timpul s-a scurs, vremurile s-au tot schimbat, iar vilele Sinaiei şi-au pierdut încet identitatea şi au primit în loc de vechile lor nume, numere.

Putem şi e bine oare să reinventăm Sinaia începutului de secol XX? Indiferent de răspuns, acum, la început de primăvară, faceţi-vă un cadou. Veniţi la Sinaia şi căutaţi pe străzile ei întortocheate, casele cu nume de flori sau femei. Harta ataşată acestei cărţi vă va fi ghid loial în oraşul cu case mărţişor.