Participarea autorului Dan Manea la Festivalul TAL, un eveniment sold-out Blog

Participarea  autorului Dan Manea la Festivalul TAL, un eveniment sold-out

Prezența autorului cărții Sinaia, Orașul Elitelor la cea de-a opta ediție a Festivalului TAL din Thame, Oxfordshire, festival internațional dedicat literaturii și artelor, desfășurat în perioada 11-15 octombrie, a fost declarată un succes de către organizatori și participanți.

În calitate de reprezentant al orașului Sinaia, autorul cărții le-a împărtășit celor prezenți pasiunea sa pentru arhitectura și istoria orașului Sinaia, de care s-a declarat îndrăgostit. În prezentarea cărții sale, Sinaia, Orașul Elitelor, autorul a făcut cunoscute publicului aspectele care definesc elitismul acestui oraș, precum și motivele care au condus la împletirea istoriei orașului cu cea a Regalității României, lansând totodată publicului englez invitația de a vizita orașul.

Interesul publicului față de carte, dar și față de orașul cu care Thame este înfrățit încă din 2012 s-a reflectat în prezența mare la acest eveniment, care s-a dovedit a fi una dintre atracţiile festivalului, biletele epuizându-se înainte de începerea sa.

Participarea la acest eveniment nu ar fi fost posibilă fără sprijinul acordat de organizatorii Festivalului TAL, Asociația de Înfrățire Thame-Sinaia și al Asociaţiei Culturale ASPE – filiala Sinaia, cărora le mulțumim.

Iată mai jos câteva reacții din presa engleză la scurt timp după încheierea evenimentului.

Unul dintre evenimentele sold-out ale festivalului a fost prezentarea lui Dan Manea despre dragostea sa pentru Sinaia, un frumos oraș din România înfrățit cu Thame. Publicul a avut ocazia să-l asculte pe autorul cărții ”Sinaia, Orașul Elitelor”, care a invitat publicul la o plimbare virtuală printre clădirile istorice ale orașului și prin istoria glorioasă a acestuia. (www.thametoday.co.uk)

Dan Manea a menționat: ”Această carte te poartă nu doar pe străzile orașului, ci și prin istoria acestuia, care în ultimii 130 de ani s-a confundat puternic chiar cu istoria României.” Autorul a reamintit publicului despre legătura familiilor regale din România cu cele din UK. Regina Maria, mama Regelui Mihai I al României, a fost una dintre nepoatele Reginei Victoria.” (www.thame.net)