Comunicat 23.03.2018 – Serialul despre Micul Versailles s-a lansat la Paris

Versiunea în limba franceză a filmului serial „Sinaia la pas în 60 de minute” şi a albumului cu acelaşi nume, care îl însoţeşte, s-a lansat pe 16 martie la Paris, în cadrul celui mai important salon internaţional de carte francez, Livre Paris 2018. Editura Princeps Publishing anunţă astfel o dublă premieră pentru România: primul serial despre un oraş românesc este titrat pentru prima dată în trei limbi de circulaţie internaţională. Cu această ocazie, compania a anunţat că va lansa până la finalul lunii aprilie produsul multimedia „Sinaia la pas în 60 de minute”, o carte-album însoţită de DVD, în limbile română, engleză, franceză şi italiană.

„Sinaia la pas în 60 de minute”, filmul serial realizat în parteneriat cu Televiziunea Română, cu sprijinul consistent al QFort, companie ale cărei produse cuceresc Europa, în regia domnului Cornel Mihalache, subtitrat în limba franceză în traducerea doamnei Mariana Cojan Negulescu, a fost lansat la Paris, pe 16 martie, în cadrul celui mai mare târg de carte francez, Livre Paris, ediţia 2018. (foto 1: Mirela Matyas, director general Princeps Publishing-centru, Mariana Cojan Negulescu, traducătorul în limba franceză a filmului-dreapta)

QFort, un brand „deschis către valori proiectate să reziste”, a decis să sprijine financiar acest demers cultural de redescoperire a unor valori naţionale care merită să fie păstrate în conştiinţa publică şi să fie făcute cunoscute întregii lumi, ca parte a moştenirii noastre culturale. Filmul a fost inspirat de cartea „Sinaia, Oraşul Elitelor”, scrisă de arhitectul Dan Manea. Odată cu acesta, a fost lansată versiunea în limba franceză a albumului cu acelaşi nume care va însoţi DVD-ul.

Cu această ocazie, editura Princeps Publishing a anunţat apariţia la finalul lunii aprilie a.c. a cărţii însoţite de DVD „Sinaia la pas în 60 de minute”, în limbile română, engleză, franceză şi italiană. Cartea însoţită de DVD va fi disponibilă în Sinaia precum şi în principalele reţele de librării on şi offline. Produsul multimedia poate fi precomandat deja pe website-ul www.sinaiaorasulelitelor.ro, în oricare dintre cele patru versiuni. Fiecare exemplar cumpărat în perioada ce precede momentul lansării pe piaţă beneficiază de un preţ promoţional de 35 de lei.

Albumul conţine fotografii ale celor mai importante 10 obiective turistice şi arhitecturale din Sinaia care pot fi vizitate de public, iar DVD-ul reuneşte toate cele 60 de episoade ale serialului regizat de Cornel Mihalache, adunate într-un singur film care durează o oră. Filmul are ca personaj principal oraşul Sinaia, supranumit pe vremuri Micul Versailles, fostă reşedinţă regală şi capitală de vară a României. El spune poveştile celor mai frumoase case proiectate de către arhitecţi celebri, ale clădirilor monument de arhitectură, vorbind despre personalităţile remarcabile care şi-au împletit destinul de-a lungul timpului cu cel al Sinăii, despre locuri şi întâmplări care merită să fie descoperite de către turiştii români sau străini, legate de Sinaia, o urbe aflată mereu înaintea vremurilor sale, oraş – staţiune de lux a Europei.

Proiectul s-a bucurat de sprijinul constant și considerabil al Primăriei orașului Sinaia, împreună cu care editura Princeps Publishing are în curs de desfășurare un parteneriat pe termen lung pentru promovarea valorilor culturale și turistice ale orașului.

Notă pentru editori: 

Filolog, titulară a unui doctorat în litere – titlu acordat de Universitatea Sorbona Paris IV – scriitoare, traducătoare, interpretă de conferinţă şi expert judiciar, membră a Asociaţiei Traducătorilor Literari din Franţa (ATLF), a Societăţii Oamenilor de Litere (SGDL), a Uniunii Scriitorilor din România (USR), a Consiliului de administraţie al Companiei de Experţi agreaţi de Curtea de Casaţie din Franţa, Mariana Cojan Negulescu are o experienţă de peste 28 de ani în domeniul traducerilor oficiale şi de carte, pe piaţa franceză.

Cornel Mihalache este realizatorul emisiunilor „Cu ochii în patru” şi „Curat Caragiale! Parol” la Televiziunea Română. În calitatea sa de regizor, el a lucrat, printre altele, la filmele „Căpşuni în aprilie” şi „Brâncuşi”, a primit un premiu APTR pentru anchetă (1997), un premiu UNITER pentru „Cel mai bun spectacol de teatru (2002)”, dar şi premiul Clubului Român de Presă pentru ancheta „1989. Sânge şi catifea” (2005).

Produsele QFort cuceresc pieţele Uniunii Europene, calitatea sistemelor de ferestre şi uşi termoizolante QFort fiind apreciată de clienţi din Italia, Franţa, Austria, Germania, Elveţia, Belgia, Olanda şi România. Compania are ca ţintă vânzări de peste 200 de milioane de euro în următorii 10 ani, doar pe segmentul de tâmplărie termoizolantă din PVC, ceea ce îi va conferi poziţia de lider de profil în spaţiul comunitar.

Editura Princeps Publishing este una dintre cele două direcţii de business ale companiei de servicii de marketing cultural Blue Masters Marketing, alături de divizia de evenimente, Conferinţele Eruditio.

Princeps Publishing a participat la Livre Paris în cadrul standului României. Prezenţa României a fost asigurată la cele mai înalte standarde prin grija Institutul Cultural Român (ICR), sub îndrumarea directorului ICR Paris, doamna Doina Marian. Standul României a fost nominalizat de publicaţia franceză ActuaLitté în primele opt cele mai reuşite standuri ale ediţiei din acest an. Cu peste 155.000 de vizitatori, 30.000 de profesionişti din industria de carte şi peste 50 de ţări reprezentate la eveniment, Livre Paris este considerat cel mai mare salon internaţional de carte din Franţa.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să nu ezitaţi să vă adresaţi colegei noastre Ioana Alexandru, la oricare dintre coordonatele următoare: telefon 0727 436 609, email ioana@bluemasters.ro.

Descarca aici formatul pdf

O zi bună,
Echipa Princeps Publishing