Urmăriţi pe TVR! „Sinaia la pas în 60 de secunde” * Despre Sinaia, Adrian Majuru, Dir. Muzeului Mun. Bucureşti

Urmăriţi pe TVR1, TVR2 şi TVR HD serialul „Sinaia la pas în 60 de secunde”! Este pentru prima dată în România când o carte despre istoria, arhitectura şi oamenii unui oraş a inspirat un film.

Dacă doriţi să descoperiţi o faţă inedită a oraşului Sinaia, vă invit să vizionaţi serialul „Sinaia la pas în 60 de secunde”, pe canalul TVR1, de luni până vineri, de la ora 19:59, pe TVR2, de luni până duminică, de la ora 19:48 şi pe TVR HD de la ora 19:59, în perioada iulie-septembrie a acestui an.

Filmul regizat de Cornel Mihalache este realizat în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune, cu sprijinul companiei QFort, şi este inspirat de cartea „Sinaia, Oraşul Elitelor”.

Vizionaţi filmul, citiţi cartea şi apoi vizitaţi Sinaia! Veţi avea parte de o călătorie în istoria şi locurile unui oraş care a pus România pe harta Europei în cel mai onorant mod cu putinţă.

Despre Sinaia au avut amabilitatea să ne vorbească o seamă de personalităţi. Astăzi îl avem ca invitat pe Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti: “Sinaia este, foarte probabil, singurul oraş de reprezentare din istoria României. Timp de cel puţin 100 de ani a fost un etalon de comportament urban”.